Cum să obții mai mult de la banii tăi

|

Femeia din supermarket - inflația
Cele mai importante lucruri despre inflație

Timp de citire: aprox. 4 minute

  • Rata inflației în zona euro a crescut la 10,6% în luna octombrie 2022, cel mai ridicat nivel de până acum de la înființarea zonei euro.
  • Inflația reprezinta o creștere generalizată a nivelului prețurilor bunurilor și serviciilor. Banii își pierd valoarea în timp, iar puterea de cumpărare scade.
  • Lipsa ofertei și creșterea cererii favorizează inflația. Criza energetică și problemele de aprovizionare la nivel mondial au fost factori care în mod deosebit au contribuit.
  • Pentru a te proteja de inflație în viitor, ar trebui să îți investești economiile pe termen lung.

Prețurile la alimente și alte bunuri au crescut constant în ultimele luni. Pentru multe familii, devine din ce în ce mai dificil să-și acopere cheltuielile lunare și să plătească prețurile mărite. Dar cum s-a produs, de fapt, această creștere accelerată a prețurilor și cum îți poți proteja banii? Află tot ce trebuie să știi aici.

În octombrie 2022, rata inflației în România a atins un nou maxim: 15,32 la sută. Deși în scădere în ultima perioadă, aceasta se află încă la un nivel foarte ridicat. În viața de zi cu zi, consumatorii, în special, simt că prețurile cresc puternic.

Ce înseamnă inflația?

Inflația se referă la creșterea, în general, a nivelului prețurilor bunurilor și serviciilor. Banii își pierd valoarea în timp, generând astfel o scădere a puterii de cumpărare. Deci, poți cumpăra mai puțin pentru aceiași bani în timp. Dar cum se calculează rata inflației? În România, Institutul Național de Statistică calculează rata inflației utilizând indicele prețurilor de consum (IPC). Acest lucru implică crearea unui coș fictiv de bunuri și servicii, cum ar fi alimente, haine, utilități și chirie. Variația prețurilor în comparație cu anul sau luna precedentă este denumită apoi inflație.

Așa apare inflația

Există mai multe cauze, dar doi factori, în special, joacă un rol decisiv în creșterea inflației: lipsa ofertei și creșterea cererii. O creștere puternică a cererii de bunuri sau materii prime limitate duce la presiunea prețurilor. Criza energetică și blocajele din aprovizionarea cu energie la nivel mondial înăspresc astfel aprovizionarea cu materii prime importante, cum ar fi petrolul sau cerealele. În același timp, prețul crește deoarece aceste bunuri au o cerere deosebit de mare. Nivelul general al prețurilor este astfel în creștere.

Cum îți reduce inflația puterea de cumpărare

Creșterea nivelului prețurilor are consecințe atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii. Ambii investesc mai puțin sau își reduc propriile cheltuieli - motivul pentru aceasta este scăderea puterii de cumpărare.  Dar cum anume îți reduce inflația puterea de cumpărare?

Să presupunem că ai o bancnotă de 100 de euro și poți cumpăra alimente în valoare de 100 de euro cu ea. Cu o inflație constantă de 10%, asta înseamnă că după un an aceeași bancnotă de 100 de euro va avea doar o putere de cumpărare de aproximativ 90 de euro - deci nu mai poți cumpăra exact aceeași cantitate de alimente ca înainte. Pe termen lung, economiile tale vor pierde din valoare.

Bărbatul se uită nerăbdător la telefonul său mobil - creșterea prețurilor

Evoluția prețurilor în Europa

Potrivit Eurostat, rata inflației în zona euro a fost de 10,6% în luna octombrie 2022. Cu un an mai devreme, era la 3,4%. În special, prețurile la energie au crescut cu aproape 40%, urmate de alimente, care au avut o rată a inflației de aproape 12%. Evoluțiile prețurilor sunt de interes in special pentru Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai importantă sarcină a sa este de a asigura prețuri stabile și o inflație consecventă în zona euro. În cazul optim, rata inflației ar trebui să fie de 2% pe termen mediu. Pentru a atinge acest obiectiv, BCE dispune de diverse instrumente printre care menționăm politica privind ratele dobânzilor. Cu ajutorul ratei dobânzii-cheie, BCE poate controla oferta monetară în Europa și poate majora rata dobânzii-cheie pentru a reduce inflația.

Cum să te protejezi de inflație

Măsurile BCE reprezintă un pas important în reducerea inflației actuale. Dar ar trebui să te aștepți întotdeauna ca inflația să îți afecteze finanțele în timp. Chiar și o inflație constantă de 2% are un impact asupra puterii de cumpărare viitoare. Întrebarea care se pune acum este cum îți poți proteja banii de inflația ridicată în viitor? Avem trei sfaturi utile pentru a te ajuta să faci acest lucru.

 
Femeia are o chitanță în mână - prețuri în creștere

1. Reducerea efectelor inflației asupra finanțelor proprii: Poți reduce rata inflației reducând în mod conștient cheltuieli bunurilor cu o creștere ridicată a prețurilor – în cazurile în care acest lucru este posibil. Dar, desigur, trebuie să știi care sunt cheltuielile lunare. O monitorizare constanta a bugetului te ajută să păstrezi o imagine de ansamblu clară.

2. Nu-ți lăsa economiile în cont: Inflația îți topește banii în timp dacă nu sunt investiți și, astfel, și viitoarea ta putere de cumpărare este afectată. Chiar dacă ratele dobânzilor pentru depozitele peste noapte sau la termen au fost deja majorate, acestea sunt încă mult sub nivelul inflației. Prin urmare, nu ar trebui să-ți păstrezi economiile în contul curent, ci să le investești cu înțelepciune.

3. Fă investiții pe termen lung: Investind banii în instrumente cu randament ridicat, poți contracara pe termen lung efectele inflației. În loc să-i lași în contul curent, îi poți investi, de exemplu, în fonduri de investiții sau asigurări pentru retragerea din activitate și poți face ca banii să lucreze pentru tine.

Sfatul nostru: Dacă începi să-ți investești economiile din timp, vei beneficia de efectul de dobândă compusă pe termen lung și vei avea și mai mulți bani din economiile tale în viitor. Acest lucru este posibil și cu sume mici. Îți arătăm ce investiție ți se potrivește cel mai bine. Indiferent dacă ești o persoană care își asumă riscuri, sau preferi să joci în condiții de siguranță - există o formă potrivită de investiții pentru fiecare tip de economisitor.  

Citiți de asemenea:

Becul se aprinde și consumă energie electrică - Consumul de energie

| OVB România

Economisește energie electrică și bani cu câteva trucuri simple

Criza energetică actuală și creșterea constantă a inflației în Europa determină creșterea semnificativă a prețurilor - în special a prețurilor la energie. Pentru a fi cât mai pregătit pentru lunile de iarnă ce urmează, există câteva lucruri pe care le poți face acasă. Aici vei găsi toate sfaturile și modalitățile prin care îți poți reduce costurile cu energia și consumul de energie electrică.

Fata cu inima si lumini de Craciun - Investind bani în mod corespunzător

| OVB România

Investirea banilor într-un mod cât eficient: Cum să obțineți mai mult din economii

Nu mai este mult până la Crăciun! Bonusurile anuale, primele de Crăciun și cadourile în numerar primite în această perioadă îndulcesc începutul de an pentru mulți dintre noi. Oricât de tentant ar fi, nu are sens să cheltuim totul imediat. Este mult mai bine să investim banii în mod corespunzător iar astfel, în propriul nostru viitor. Aflați cum puteți să faceți acest lucru în cele ce urmează.